Dacă cercetarea fenomenologică are o anumită intuiţie mai mult sau mai puţin vagă a direcţiei în care se îndreaptă, ea nu ştie dintru început unde anume va ajunge, unde anume o vor ghida întrebările. Ca în Călăuza lui Tarkovski, cercetătorul aruncă înaintea sa întrebarea şi apoi o urmează, înaintând oarecum în necunoscut, în orizontul neştiut pe care întrebarea îl deschide. Tocmai de aceea cercetarea fenomenologică este o explorare, o înaintare în necunoscut, fără o hartă sigură, fără o busolă infailibilă, alta (...) decât cea a propriei pre-înţelegeri, care poate fi confirmată sau infirmată pe parcurs. Spre deosebire de alte tipuri de cercetare, care pornesc de la un dat pozitiv deja disponibil, deja asigurat, în fenomenologie cercetătorul trebuie să îşi obţină datul originar, să şi-l asigure constant, să-l extragă din contexte fenomenale în care el este de cele mai multe ori ocultat, mascat şi obturat. Tot aşa şi noi, întrebându-ne dacă şi cum ar putea fi conceput un sens originar şi integrator al trupului, unul care să premeargă şi totodată să cuprindă diversele forme de expresie corporală a existenţei umane, noi nu presupunem că îl avem deja, gata dat, disponibil, apt de a fi arătat cu degetul: iată-l! Dimpotrivă, este mult mai plauzibil ca acest sens originar să ne fie dat întâi de toate prin ocultările sale, prin formele sale derivate, privative sau sărăcite. Explorarea fenomenologică ia atunci chipul unei operaţii de desfoliere, de recuperare a unui strat de sens originar, ascuns în spatele unor aluviuni care îl acoperă şi, uneori, îl fac de nerecunoscut. (shrink)

Se vorbește îndeobște mai mult despre un spirit al timpului (Zeitgeist) și amprenta acestuia asupra modului în care noi înțelegem și reflectăm lumea – asemenea cerului, al cărui joc de lumini și umbre oferă un contur de culoare lucrurilor. Nu trebuie însă să uităm solul din care ideile încolțesc și spiritul locului (Raumgeist) care le‐a animat creșterea. În acest orizont au loc întâlnirile, împlinirile, speranțele și dezamăgirile care ne edifică ca oameni și ne orientează busola căutărilor filosofice și spirituale. (...) Există roade pentru care dăm socoteală în secerișul vieții de zi cu zi și există resturi de care recolta zilei nu pare să ia seama – aparent neînsemnate pentru logica zilei, aceste resturi de roade sunt tocmai cele care la urmă, la apus, dau sens întregii strădanii. Avem sarcina existențială de a nu lăsa iarna vieții să se aștearnă pe resturile rămase în urma secerișului. Acesta este și imboldul volumului de față, care se dorește a fi un spicilegium, care în limba latină înseamnă „un mănunchi de resturi de spice rămase în urma recoltei”. Așadar, o antologie de paisprezece texte filosofice de diferite dimensiuni și subiecte, dar care reprezintă expresia unei comunități de cercetători, profesori, doctoranzi și pasionați de filosofie aduși împreună de filosofia studiată sau trăită cândva la Cluj‐Napoca. Chiar dacă este compus din texte eterogene, cititorul atent al acestui volum va putea sesiza cum spiritul acestui loc subîntinde toate tematizările: propensiunea față de idealism, profunzimea psihanalizei, subtilitatea fenomenologiei, pasiunea realist speculativă și fervoarea căutării autentice a binelui, adevărului și frumosului în lume, în gândire și artă sunt predispozițiile care însuflețesc și textele de față. - Dan Siserman. (shrink)